Cumpătare

O piatră dată la o parte-
Atunci a biruit mormântul.
Atunci a început- şi încă
Dă pietre la o parte.

Şi-n drumul meu le simt.
Dar nu întotdeauna văd,
Aceste pietre ce încearcă
De Faţa Lui să mă despartă.

Le pot depăşi, dacă numai le simt?
Le pot opri în a mă-mpiedica,
Fără să văd, să desluşesc
Şi clar să le-nţeleg?

Dar, Tată, Tu vezi, Tu ştii, Tu cunoşti.
Originea, numele , motivul şi scopul ei, al pietrei.
Şi mă cunoşti, mă ştii, mă vezi -
Originea, numele şi materialul meu.

Din Tine ştii că sunt.
Şi ştiu şi eu.
În mine ştii că vreau să fii.
În faţa mea, motivul, ţinta- Tu.

Şi nu cuvinte- multe,
Nu pagini scrise-n vânt;
Ci tot ce fac, prin foc să treacă,
Iar eu, mai sfânt, cu-orice cuvânt.

Înţelepciune toarnă, dragoste- din plin.
Şi s-o împart cât trebuie- nu puţin,
Dar nici prea mult.
Tu ştii cât, cum şi cui.

Şi ceea ce Tu mi-ai răspuns,
E ceea ce tocmai învăţ:
E cumpătul- în tot ce spun,
În tot ce fac, în tot ce simt.

Pentru că şi în dragoste...
Îmi trebuie cumpătare, atunci când o arăt.
Şi în cuvânt şi în visat şi în gândit,
Atunci când le exprim.

Şi să m-ajuţi să-ncalc această cumpătare,
Numai când Te iubesc pe Tine.
Şi -atunci când Te caut pe Tine,
Atunci să fiu necumpătat.

6 noiembrie 2008