iulie 06, 2008

Inspiratie divina

...acesta este cea mai potrivita descriere a ceea ce am citit si pse poate citi si mai jos...
Da, imi amintesc si eu acele momente unice care au hotarat apoi destine, stari, simtiri :)
E minunat sa vezi ce poate face ascultarea in Duhul, de Domnul.

Plimbarea cu taxiul


Acu douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin.
Cand am ajuns la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la parterul unei ferestre...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau
de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca.
Dar am vazut prea multi oameni saraci care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la
usa.
Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce
firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-a mai locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu
gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi .
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea. Am dus
valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie.
Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi
multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie trat! ata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre ospiciu...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
" Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea."
Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei locuiau cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata.
Cateodata ma ruga sa opresc in fata unora cladiri sau colturi de strada si statea acol! o in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: "Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita.
Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa.
Femeia a fost asezata deja intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?"a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
" Dar trebuie si tu sa te intreti."
"Nu va faceti griji..sunt si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare.
Ea m-a strans cu putere..
" Ai facut unei femei in varsta un micut moment de bucurie" spuse ea.
"Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o! usa se inchisese... Era ca si sunetul de
incheiere a unei vieti...
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata.
Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.


OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE
AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR
AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!

Articol preluat de aici

2 comentarii:

Anonim spunea...

GAsesc multa sensibilitate in articolele tale..sunt alese si impartasite cu grija...tu porti si grija celui ce citeste:)
M-a emotionat un pic povestioara ultima..cei mai frumosi sunt batraneii:)
Sa oprim ceasul de taxare!si sa ne daruim celorlati!
anamaria

Alexandru spunea...

Sus in cer si o cana cu lapte ..valoreaza insutit mai mult decat tone de litrii varsati cu interes.
Fiecare efort va fi contabilizat eficient.Evaluarea noastra corecta se va face sus in cer. Cat am iubit? Cat am daruit? Cat am ascultat? Cat ne-am jertfit pentru altii? Cat am pus mana sa ajutam? In Numele lui Isus.

Nimic nu este injositor sau prea umilitor in aceasta lume cand slujesti.
INSA doar ceea ce am cladit pentru Isus si cu "materialele Sale Scumpe" va dainui vesnic, si va avea un Scop Etern. Doar ce facem in aceasta lume pentru Hristos are rost.

O fetita care se juca la mansarda, intr-o zi ploioasa, a cotrobait intr-un scrin si a gasit adeverinta de membra a mamei ei, pe care a neglijat s-o duca la Biserica dupa ce se mutasera. Alergand pe scari, o gasi pe mama si ii spuse cu bucurie: „Mamico, ti-am gasit religia sus, in scrinul de la mansarda!”..
Prea multi oameni isi tin religia intr-un depozit rece, pe cand chiar familiile noastre au nevoie sa stie ca suntem crestini. Daca-L avem pe Hristos in inima, toata familia va sti, vecinii vor sti, oamenii cu care colaboram vor sti. Va fi ceva deosebit la noi, ceva inviorator in viata noastra de care oamenii din jur au nevoie.

"O predica nu e un argument. O predica este o bucata de paine. Spurgeon." In predici nu cauti sa ai tu dreptate, in predica cauti sa apropii oamenii de Dumnezeu - PAINEA si APA VIETII, le iubesti sufletele si le vezi extrem de pretioase in ochii Creatorului .
Nu se cerceteaza scriptura pentru a arata altora cat de destepti suntem.
Spurgeon vroia sa spuna ca nu poti hranii oamenii cu Argumente ( cu bloguri, cu teorii, cu vorbe, ) ci Numai cu Painea Lui.

Cu bucurie aceasta sa o daruim oamenilor, nu plamadeala noastra.
Sa fim consumati de altii.
Si cum spune si gandul anterior" sa ne daruim celorlalti".
Amin

Interesaţi de pagina de viaţă