martie 15, 2012

Ai înţelege o rază de soare?

Eu înţeleg raza de soare...cum e să te răsfrângi asupra celor care sunt mai jos decât tine. Să încălzeşti toate inimile la fel, deşi ele primesc diferit. Unii să te primească cu zâmbetul şi cu faţa şi cu trupul descoperite, vulnerabile. Alţii să aibă protecţiile cu ei permanent: ochelari de soare, umbrele şi alte sisteme protectoare. Să luminezi cotloane întunecate, să faci cioburi să strălucească asemenea diamantelor, să accentuezi frumuseţea şi să orbeşti privirile. Ei, asta din urmă în nişte sensuri foarte abstracte, pentru că nu chiar mă pricep la asta. Să fii mereu conectată la Sursă, la Cercul Plinătăţii, din care îţi extragi, de fapt, lumina şi căldura, însăşi existenţa. Ştiu cum e şi ca uneori să nu îţi faci datoria de rază de soare şi să îngheţi lacrimi pe obraz şi să tai adânc în inimi iubitoare. Să arunci lumina şi asupra urâtului şi să nu poţi ascunde dizgraţia. Să te laşi făcut nevăzut din cauza norilor impunători, să-ţi laşi puterea slăbită de ploi şi vânturi. Să te ascunzi, jucăuş, printre copaci şi să te scalzi în flori. Să îţi oglindeşti lumina în ape şi să nu te îneci. Să fii prezentă dar ignorată, să fii dorită în timpul tăcerii cerului şi al nopţilor în care stelele te dor.  Lecţia finală, ce trebuie mereu exersată, este să depinzi şi să fii schimbată doar de Cercul Plin, nu de circumstanţele goale, de corpurile neumplute pe care sigur le întâlneşti în drumul încălzirii tale de zi cu zi. Să fii o rază de soare ce-şi face datoria. 

6 comentarii:

maria seican spunea...

superb.. (mi-a fost dor de-un post in genu' asta:D) hugs

Eliza spunea...

hugs back, Maria. vrei un secret? si mie mi-a fost dor :)

Anonim spunea...

"Bine ai venit , primavara!Te asteptam!" La asta ma gandeam cand citeam postarea ta. Si de la mine un hug, si multe raze de dragoste si bucurie voua, celor dragi mie , din Sibiu. Va iubesc!

Eliza spunea...

si ne iubeste...? cine? :) Si eu asteptam primavara, din toate oasele! :)

Anonim spunea...

Va iubeste Miha, si va trimite raze din "satul cu minstrii" ;)

Eliza spunea...

Multumim Miha!:) Salutam si noi satenii cu ministri :)

Interesaţi de pagina de viaţă