M-am surprins de câteva ori în ultima vreme ademenită de mirosul şi îmbierea dulce a trecutului. Dar am scuturat bine din cap şi am revenit cu mintea unde îmi sunt şi picioarele. Pentru că, în sfârşit, trăiesc în prezent şi inima-mi nu se mai odihneşte pe pajiştile uscate şi veştejite ale trecutului, ci în tihna zilei de azi, în scurtul timp pe care îl am după ce pun capul pe pernă, înainte să adorm. Nici visele de noapte nu mă mai poartă prin lumi paralele vieţii mele. E odihnă pură, curată, deşi nu îndeajunsă, de cele mai multe ori. Dar acum iubesc somnul ca un om harnic şi nu ca unul pierde- vreme.
Ziceam de trecut. Dar îmi permit acum puţin să meditez, cu scopul unei comparaţii a zilei de azi şi a celor de ieri, alaltăieri.
Mă simt din nou înstrăinată de lume, dar în alt fel ca atunci. Într-un fel util, de această dată, într-un fel diferit, din care pot învăţa alte lecţii, în care mi se zidesc sau dărâmă, după caz, alte cărămizi, alte ziduri.
Am rămas doar eu şi foarte puţine persoane în micul cerc care mi-a fost dăruit. Mi-au fost luate, cu dragoste, unele lucruri, fără a-mi fi dată şi promisiunea că le voi revedea, pentru ca a venit vremea să ia sfârşit. Au rămas porţi deschise şi locuri libere pentru alte experienţe, alte lucruri care să mă definească de acum înainte.
A rămas, din fericire, El, Domnul meu. Azi mi s-a luminat faţa pe stradă la auzul unei afirmaţii auzite în urechi, dar spusă de către altcineva: "Sunt fericit cu Dumnezeul meu!" Am văzut cu ochii minţii cum m-am luminat şi un zâmbet larg mi-a fost desenat instantaneu. Pentru că în momentul acela am realizat că atât mi-a mai rămas: Să fiu fericită cu Dumnezeul meu, în primul şi în ultimul rând!
Privesc la prezent şi nu pot să nu îl văd prin lumina trecutului, prin lumina reflectată de lacrimile strânse în burduf. Nu pot să nu îl văd prin dragostea şi învăţătura primită de la toţi cei care în cinci ani mi-au fost ceva. Nu pot să îmi văd prezentul fără recunostinţă faţă de cei care fac acum parte din el. Nu pot să nu mă bucur şi să nu îmi laud Dumnezeul, care domneşte peste veacuri şi peste viaţa mea.
E linişte în jurul şi înlăuntrul meu. E ordine şi capul mi-e limpede. Iar credincioşia....să îmi crească zi de zi, să aducă rod pentru Cel care îmi dăruieşte liniştea, ordinea şi credincioşia, ştiind cel mai bine câtă nevoie am de ele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu