Scriam.
Scriam când oamenii erau prea grăbiţi pentru a asculta, scriam când oamenii erau prea departe pentru a auzi, scriam când eram singură şi scriam când mă simţeam singură în mijlocul oamenilor. Timp de mulţi ani am făcut asta, tot mai frecvent, tot mai conştient şi tot mai responsabil. La început o făceam fără să îmi dau seama, dar cu timpul, mintea mea a început să ceară creion şi hârtie atunci când eram în situaţii dificile. Pentru că a învăţat că forma literelor este poarta spre eliberare, spre liniştire, spre împlinire chiar.
Şi azi... azi aş vrea să obţin nişte beneficii din acest lucru, aş vrea să nasc ştiinţă din viaţa mea de versuri, dar oare...nu pângăresc acest loc pur şi neatins până acum?
Aş vrea să le dovedesc ştiinţific că scrisul este terapie, că scrisul vindecă. Dar oare trebuie să le dovedesc ceva?
4 comentarii:
Nu trebuie sa le dovedesti nimic. Poate doar tie. Desi nici la tine nu cred ca e de dovedit, ci pur si simplu sa continui sa faci ceva ce iti place, te linisteste si poate ii ajuta si pe ceilalti fara sa o stii.
:) Da, la concluzia asta am ramas.
Multumesc, Vlad!
Si inca ceva, un raspuns de la Radu(mr. Radu), pe care nici nu l-a intentionat el, dar l-am primit eu, cu siguranta:
I have nothing to prove, I have God to please!
Thanks, buddy!
bun raspunsul lui Radu :)
Trimiteți un comentariu