Contemporaneitate.

Trece viaţa pe lângă noi pentru că noi o aşteptăm să înceapă şi din prea multe scenarii construite, nu ne dăm seama că viaţa este ceea ce ni se întâmplă acum şi tot ceea ce ne înconjoară.
Viaţa se întâmplă în timp ce noi ne-o imaginăm: strălucitoare, semnificativă, cu prinţul sau Ileana Cosânzeana ieşiţi din poveşti, cu slujba pentru care ne-am născut, cu relaţii profunde şi cu răspunsuri zilnice şi concrete la întrebările existenţiale pe care ni le punem mereu; cu noi puternici şi buni, având impact asupra celor din jur, ca modele de urmat pentru cei ce vin după noi; părinţi constructivi, zidari ai cetăţilor care ni s-au încredinţat, apărători şi protectori ai caracterelor, minţilor şi sufletelor copiilor noştri; parteneri iubitori, iertători, oferind totul fără a cere ceva în schimb, jertfitori ai propriului nostru Eu, investitori în persoana care doarme în cealaltă parte a patului.
Acestea sunt lucruri pe care ni le imaginăm, înainte să vină timpul pentru ele; frânturi din visele noastre şi aşteptări pe care le avem de la noi înşine. Aşa ne-am fi dorit viaţa, dar undeva, în timp ce o trăiam, drumul a părăsit harta mentală şi ne trezim, fiecare, pe rând, că imaginea din oglindă nu seamănă cu cea care ne umplea gândurile şi motivaţiile cu ani în urmă.
Ne trezim la realitate, fiecare la timpul lui, dar nu toţi.
Cred că sunt în acea stare de după somn, dar înainte de trezie. Buimacă, nerecunoscând decât o mică parte din ceea ce văd în timp ce ochii mi se deschid, mă întreb ce să fac, acum, că m-am trezit.
Voi recunoaşte că aceasta-i viaţa şi e singura pe care o am şi singura pe care o pot investi în eternitate sau mă voi amăgi, spunând că încă nu a început şi că timpul de a îmi pune în aplicare toate visele nu e încă sosit, că viaţa va începe atunci când voi avea un loc de muncă sau după ce îmi voi fi terminat studiile sau când mă voi căsători, când voi fi mamă....?
Recunosc: viaţa a început demult pentru mine şi, dacă nu o ajung din urmă, nu voi trăi niciodată cu adevărat acea viaţă din belşug pe care Cristos mi-a dăruit-o.
Dacă nu închei socotelile cu trecutul, dacă nu mă accept cu dragoste, dacă nu mă împac cu prezentul, viitorul nu va fi unul semnificativ, cu impact.

Autoactualizare. Înseamnă a fi contemporan cu tine însuţi, să trăieşti potenţialul pe care îl ai, să îl foloseşti şi să ajungi propria-ţi viaţă din urmă, eliberându-te de trecut şi de orice te reţine acolo. Eliberându-te şi de viitor şi de orice te-ar aştepta acolo.
Să trăieşti azi- cu trupul, cu mintea şi cu sufletul!