M-am odihnit destul de scris.

Chemare văd acel lucru care mi-a fost scos înainte într-o zi, pe care m-am lăsat provocată a-l mânui şi am scos-o cu bine la capăt. 
Am răspuns la puţine provocări în viaţa mea, dar aceasta este una dintre ele. Să scriu. A sunat mai degrabă ca o invitaţie la vremea aceea, dar acum, după aproape cinci ani, o văd ca pe o provocare căreia mă bucur că i-am răspuns. I-am răspuns şi am început tot mai mult a cocheta cu această activitate. Până când am simţit că este un lucru din care nu ar mai trebui să mă opresc. 
De ce să nu ma mai opresc? 
Dintr-un punct de vedere egoist, pentru că prima persoana zidită, încurajată şi ajutată de ceea ce scriu, sunt   chiar eu. 
Dintr-un punct de vedere altruist, pentru că deşi mă simţeam uneori expusă cu "de-ale inimii", era un lucru bun şi pentru cei care citeau. Lucru bun pentru că uneori poate ai învăţat să faci ca mine, deseori poate ai învăţat altceva: să nu faci ca mine. Şi acesta poate fi un lucru foarte important. Am primit puţine feedback-uri ca şi "blogger al zilelor noastre", însă consider că de-a lungul timpului încurajarea generală a fost: "Fă în continuare lucrul acesta încredinţat mâinilor, minţii şi inimii tale, căci faci o treabă bună." Oameni de la care mă aşteptam cel mai puţin îmi luminau uneori "anonimatul" şi "nepopularitatea" scrierilor mele. Ziditoare cuvintele lor pentru inima mea întotdeauna au fost. Dar asta nu m-a motivat neapărat întotdeauna la a scrie mai mult, mai des; poate pentru că, de fapt, cum am mărturisit de atâtea ori, nu scriu pentru nimic altceva sau altcineva, decât pentru mine, în primul rând. Şi nu scriu doar de dragul de a scrie, ci scriu atunci când cred că scriu cu un scop mai înalt decât cel de a mă citi apoi (varianta adapatată pentru "nu vorbesc doar pentru a mă auzi vorbind").


Şi pentru că am ajuns la un punct în care aş simţi să scriu ce îmi doresc mai departe de la această activitate, mă opresc pentru a vedea unde sunt şi ce pot să fac din punctul de vedere al scrisului cu locul în care sunt din punct de vedere spiritual, emoţional, profesional, intelectual, social. 


Şi promit că o să mă gândesc bine la acest lucru în perioada care urmează, iar concluziile le voi trage prin scrieri. 


Mulţumesc pentru imboldurile şi încurajările din ultimele luni, mai ales celor din partea cărora le-am tot primit:
Anda, vecina de peste hol; Gina, care aşteaptă ceva de la mine şi îi multumesc; Andrei, care ştie cum e să scrii şi totuşi, crede că pot să o fac în continuare. Nu în ultimul rând, doamna profesoara C.I., dacă citiţi, încă o dată, cuvintele dumneavoastră m-au încurajat şi au produs chiar şi reactii chimice pozitive pentru trupul, sufletul şi mintea mea. 


La re-citire!