Mi s-a lipit azi toamna de picioare
Şi vântul mi-a şoptit: Ce eşti?
Nu sunt nimic, i-am zis, străină
De a lui trecere prin univers.
Dar el ştia, că ba da, sunt:
Sunt chip de lut bătut de soare
Şi trecător, tot ca o floare.
Dar port în mine chip divin,
Şi asta mă va face...tare.
Chiar când furtuni izbesc în jur,
Mă uit la cer şi văd scăpare.
...
Privesc acum la toamna din picioare
Şi mă încântă drumu: `i Către Cer.
4 comentarii:
Ce frumos ai scris, drumu-i catre cer, bine ar fi daca am ajunge acolo!
:) Acela care lucreaza in noi la acest drum ne da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea. Trebuie doar sa Ii dam mana libera in viata noastra si sa ne predam Lui cu tot ce suntem, avem, dorim. Si finalul va fi cerul:)
ai dreptate Eliza :)
este scapare. in vazduh se vede eternitatea, spre cer se inalta ganduri, adorare, intrebare si lacrima de la un chip ce poarta stigmat divin. e toamna. e toamna si se simte.
Trimiteți un comentariu