Spre Ţara lui Nicăieri. STOP.

           Ţara lui Nicăieri : Nu ştiu cum este acolo, dar ştiu câte ceva despre drumul care duce acolo.

 Este presărat cu cărări de nepăsare, pentru că pe asta se bazează cei care vor să ajungă acolo. Nepăsare, indiferenţă. Acest fundament ia diferite forme, precum :

« Nu ştiu la ce facultate vreau să dau. La care intru e bine. În ziua de astăzi contează formele, nu esenţa. »

«  Nu ştiu ce vreau să ajung. Oricum, ceva care să îmi aducă mulţi bani. În vremurile în care trăim totul se numără în bani. »

« Nu mă interesează ce cred oamenii. Nu mă intereseaza ce gândesc ei, pentru că nu li se întâmplă multora sau prea des să gândească. »

« Nu mă interesează câte eforturi au depus părinţii mei ca să mă ţină în şcoală şi facultate. Era datoria lor. Nu mi-au făcut niciun favor. »

« Nu mă interesează câţi oameni calc în picioare, trebuie să ajung unde vreau, pentru că dacă eu nu îmi port de grijă, atunci cine să îmi poarte ? »

Recunoşti în afirmaţiile de mai sus ideologiile şi filozofiile lumii în care trăim ? Recunoşti vocile prietenilor tăi, poate chiar pe ale tale ?

Ne proclamăm independenţi, facem totul pentru a fi « pe picioarele noastre », ne luăm un job, mergem la facultate doar când mai rămâne timp, pentru ca să nu mai depindem financiar de părinţii noştri. Luăm poziţii de rebeli, pentru ca nu cumva cineva să ne ţină cumva, în vreun fel, sub control. Dar suntem, fără să ştim, dependenţi de ideile şi valorile veacului în care trăim. Suntem dependenţi de bani, de ideea de succes, de propria noastră înfăţisare. Suntem legaţi, orbi, strălucitori pe dinafară, dar goi pe dinăuntru. Am uitat ce se găseşte în interiorul nostru, pentru că un stil « cool » (sau nu ştiu care mai e cuvântul de ordine ) e  văzut şi recunoscut de oameni, dar « cine se uită în spatele măştii ? Pe cine interesează ? Nimanui nu îi pasă. Toţi se ocupă de ei înşişi, să le meargă lor bine, să iasă ei în faţă. Aşa că trebuie să am grijă să arăt bine în exterior, pentru că pe el îl văd toţi. »

GREŞIT!!! Aşa ne gândim, să recunoaştem! Suntem captivi ai părerilor oamenilor despre noi, dar afişăm o falsă libertate !

Şi din drumul de nepăsare am trecut la captivitate, la robie. Pentru că pe marginea drumului către Ţara lui Nicăieri stau cocoşaţi de minciuni şi putreziţi de otravă copacii falsei libertăţi.

Tot pe marginea drumului, pe ici-colo, câte un indicator stărneşte atenţia. Indicator? La ce bun? Spre nicăieri? Indicatoare, da. Dar nescrise, tăbliţe rotunde care se scriu doar când treci prin dreptul lor. Sunt indicatoarele Lipsei de Scop. Bineînţeles că dacă nu îmi pasă unde ajung când se termină drumul, nu am niciun scop care să dureze.

« Viaţa asta e scurtă, una ai, trăieşte-ţi-o la maxim. »

« Pentru ce să mă zbat? Tot într-un pământ ajungem toţi. »

« De ce te frămânţi? De ce te preocupi? Trăieşte clipa. Dacă se termină clipele, e gata. S-a zis. Nu pierde timp preţios participând la procese ale Conştiinţei tale. Nu te duce la citaţiile ei. Fă altceva, distrează-te ! »

Voci ale Lipsei de Scop, mincinoasă creatură care susţine că dincolo de mormânt nu se întâmplă nimic; ignorantă minte care crede că « se va scoate » şi în ziua Judecăţii de Apoi.

            Prezentă fiind ea, Lipsa de Scop, îmi trăiesc viaţa fără să mă gândesc. Iau ce îmi oferă alţii, mănânc fără să ştiu ce, beau orice, să îmi răcoresc frustrările şi să îmi înec aceeaşi Constiinţă care se poate răscula uneori. Particip la orice eveniment care îmi promite distracţie, pentru că despre asta este vorba ! Distracţie, distracţie, distracţie !
 « Marele zeu amuzament » al prezentului îşi cere drepturile de la fiecare dintre noi. 

            Altceva , pe drumul către Nicăieri ? Semeni, cât cuprinde. Nepăsarea, Falsa Libertate şi Lipsa de Scop au reuşit să adune mulţimi de oameni care să înceapă acest drum. Pentru că e simplu ! E simplu să trăieşti dus de val, nu trebuie să depui eforturi. Unde te duce valul, acolo e bine sa ajungi! Pentru că « nimic nu e la întâmplare » ;             « Destinul ştie », « Soarta... » sau poate chiar « Aşa a vrut Dumnezeu. » Care Dumnezeu ? Cel al iubirii de sine, da ; cel al banului, dumnezeul succesului  şi al unei vieţi trăite după reguli culese din cărţi de genul « Cum să ...în X paşi » .

Mulţi, gloate. Se complac în acest mod de viaţă şi merg tot înainte pe drumul către Iad. Acolo e locul celor care se lasă duşi de viaţă şi nu o conduc ei. Se lasă conduşi de sisteme şi valorile cele mai ieftine- ar fi prea scump preţul de a trăi după valorile care ar trebui să definească omul- omul creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui. E mult prea greu să înoţi împotriva curentului. E mult prea greu să te duci în direcţia opusă de cea în care merg cei mai mulţi. Drumul spre Nicăieri este drumul pe care îl apucă cei care nu se folosesc de oportunităţile care le-ar putea duce viaţa înspre cealaltă destinaţie eternă. Dacă laşi « soarta » să te conducă undeva, nu te aştepta să ajungi într-un loc bun. Eşti om, înzestrat cu puterea de a prelua destinul tău şi de a întoarce cârma, către viaţă, din drumul către moarte.

Ţara lui Nicăieri. Ţara lui Nicăieri este un loc înşelător, pentru că, de fapt, este anticamera Iadului. Crezi că nu vei ajunge nicăieri, dar vei ajunge undeva, pentru că undeva vom ajunge, fie că noi credem asta, fie că nu. Fie că suntem de acord, fie că nu. Şi drumul înspre acolo îl hotărâm azi şi ne ţinem de el mâine şi poimâine...

Nu există un final, nici o concluzie. Finalul e scris de fiecare dintre noi. Finalul îl vei scrie tu. Concluzia ? Drumul către ea îţi apartine, iar sentinţa...nu va mai putea fi revocată.