Unii şi alţii, între azi şi infinit.

Azi m-am trezit vorbind despre un gând ca şi cum l-aş mai fi citit sau gândit şi altădată, deşi era pentru prima oara când priveam lucrurile în acest fel. 
Da, ar trebui să mă las convinsă: Din discuţiile cu oamenii pot ieşi lucruri foarte interesante şi folositoare, pe lângă binele ce-l fac: lor, mie - când calc pe mine şi pe nechefurile mele, pe comoditatea mea; când ies din carapacea mea şi vorbesc cu oamenii; când El mă cheamă şi răspund chemării ca un copil ascultător, chiar dacă nu e tocmai ce aş avea nevoie să fac. 


Ideea era că am vorbit despre un examen. Un examen pentru care există o programă, o listă de bibliografie, o lista de subiecte poate, nişte cerinţe. Toate condiţiile pentru a trece examenul (cu succes) sunt făcute cunoscute dinainte, cu timp îndeajuns de destul încât să aibă oricine şansa de a se pregăti. 


Sunt unii care urmează instrucţiunile îndeaproape: citesc acele cărţi care sunt date, insistă pe acele subiecte care au fost anunţate etc. Folosesc ghidajul dat în pregătirea lor pentru examen. Iau în serios pe cei care l-au creat şi l-au oferit, întâmplarea sau nu făcând ca tot ei să fie cei care vor evalua pe fiecare participant. 


Pe de altă parte, sunt alţii. Am vorbit despre unii şi urmează alţii. Aceşti alţii care nu iau în serios, ignoră, li se pare ilogic, greu sau prea uşor acel ghidaj, acele condiţii, recomandările celor în faţa cărora se vor afla pentru evaluare. Aceşti alţii citesc alte cărţi, pregătesc alte subiecte, construiesc ghidaje după propriile lor minţi şi după propriile lor păreri, subiective. 


Ziua examenului. Ghici. Cine va trece la dreapta, cine la stânga? Cine va promova şi cine nu? 


Tot aşa suntem noi: unii şi alţii. 


 Unii sunt creştinii care se pregătesc pentru Ziua Judecăţii în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi a instrucţiunilor Lui, cei care îşi trăiesc viaţa şi purtarea lor se construieşte după etaloanele biblice. 


Alţii sunt creştinii ( sau aşa se numesc) care fac orice numai ce a fost lăsat scris, nu: semne, sfinţi, moaşte, pomeni, slujbe, fapte bune pentru a plăti biletul către cer, purtare morală pentru a îngreuna talerul balanţei care îi va răsturna în rai. Fac orice, fac de toate, numai Cuvântul Domnului îl ignoră, îl dispreţuiesc, îl batjocoresc chiar. 


Ghici, deci. În ziua finală, cum vor răspunde la întrebările care li se vor adresa? Cum vor putea înţelege atunci, şi dacă vor înţelege, va fi oricum prea târziu...? Cum vor simţi atunci faţă de dreptatea lui Dumnezeu? Va fi greu, căci aici se obişnuieste cu şpagă, cu o linguşire, cu o ameninţare, cu vreo altă chestie- să promoveze examene, să scape de pedepse, să câte şi mai câte. Dreptatea absolută, da, în ziua aceea va judeca. 


Cum voi raspunde eu? Sunt printre unii sau printre alţii? Cum trăiesc? Ca o măsură corectă, ca o riglă dreaptă pentru cei din jur, pentru ca ei să vadă în trăirea mea ceea ce cred, ceea ce urmez, cum ma pregătesc?


Deocamdată, prin harul Lui, mai putem spune: Milă implorăm! Milă ca să ne trezim, milă ca să vorbim, mila ca să trăim, milă ca să ne pregătim în lumina Adevărului pentru veşnicia ce ne va înghiţi şi nimic nu o va putea face să ne scuipe înapoi în sfera timpului şi a lucrurilor cu care suntem obişnuiţi, uneori prea...
Milă, ca să ne găsim drepţi în faţa Dreptăţii, în ziua celui din urmă examen, definitor pentru acel infinit unde vom ajunge cu toţii, dar depinde cum îl vom petrece.