Praf ce nu sunt.

Dacă nu avem în noi ceea ce este deasupra noastră, vom ajunge în curând să cedăm la ceea ce este împrejurul nostru.

În traducere : Fără ajutor divin, sunt praf.

Este un adevăr; nu o lamentare, nu regret, nu strigăt de ajutor şi nici seniment/stare egoist/ă.

Este adevărul. Nu pentru mine, nu pentru o anumită categorie de oameni: e un adevăr general valabil, obiectiv, absolut; fie că îţi dai seama de acest lucru, fie că nu, asta este.

Fără ajutor divin, sunt praf.

Fără Mâna care mă ridică, fără Glasul care mă provoacă spre înălţimi, fără Inima care bate împreună cu a mea, fără Gândul care mă inspiră la trăire sub greutatea de slavă a veşniciei, sunt praf- purtat de vânt în toate zările, călcat în picioare, fără drepturi sau îndatoriri, fără valoare.

Praf care face numai rău, se lasă- fără să se poată opune în vreun fel, pentru că nu stă în construcţia lui să se opună- purtat de vânt şi haos în toate părţile, provocând neplăceri în ochii altora; se lasă umplut şi amestecat de apă şi devine noroi...praf fără puterea de autocontrol şi responsabilitate asupra propriei fiiri-căci nu-i pot spune viaţă, nici chiar existenţă. Zadarnic, răufăcător şi enervant.

Ăsta-i omul fără Dumnezeu, fără gaura din el umplută cu Cel ce a creat-o.

Ăştia suntem. Poate te împotriveşti sau priveşti cu ochi întrebători gândul meu şi concluzia. Dar nu poţi face nimic pentru a schimba acest adevăr.

Poţi doar să ai grijă să te regăseşti în prima parte a citatului de la început: să ai în tine ceea ce este deasupra ta: şi ca spaţiu, şi ca valoare, şi ca autoritate supremă, Dumnezeu este deasupra ta. Şi dacă nu Îl ai pe El în tine, toate puterile şi forţele celelalte- oameni, circumstanţe, sentimente, propria ta personalitate şi construcţie psihică, evenimente zilnice sau globale- se vor juca cu tine după bunul plac al vrăjmaşului, asemenea vântului şi apei cu praful, neputinciosul praf.

Acesta- i gândul meu de azi noapte.

E o alegere pe care o am de făcut în fiecare zi: aleg să mă las controlată azi de Mâna care mişcă sau ţine pe loc Universul sau aleg să fiu la cheremul propriului Eu, al altora şi să fiu jucăria unei vieţi haotice, fără a lăsa controlul Celui care este în stare să îl deţină?

Închei cu un citat care ieri mi-a atras atenţia, din Viktor Frankl, psihiatru vienez al secolului al XX-lea:

Omului îi poate fi luat totul, dar nu şi ultima dintre libertăţile omeneşti: aceea de a-şi alege atitudinea într-un anumit set de circumstanţe, de a-şi alege propriul fel de a fi.