De toamnă (2)

Mi s-a lipit azi toamna de picioare
Şi vântul mi-a şoptit: Ce eşti? 
Nu sunt nimic, i-am zis, străină
De a lui trecere prin univers. 
Dar el ştia, că ba da, sunt:
Sunt chip de lut bătut de soare
Şi trecător, tot ca o floare. 
Dar port în mine chip divin,
Şi asta mă va face...tare. 
Chiar când furtuni izbesc în jur,
Mă uit la cer şi văd scăpare.
...
Privesc acum la toamna din picioare 
Şi mă încântă drumu: `i Către Cer. 

De toamnă (1)

Mi s-a lipit toamna de picioare şi inima de tot ce eşti.
Şi frunzele, născute-n primăvară, acuma de picioare se lipesc.
Dar ce am eu, născut în primăvară, nu ofileşte vremea când e (g)rea.
Şi vânt şi ploi, chiar soare, umbră mare hrănesc 
Acele ce-un copac acuma cresc. 

Doar azi, în fiecare zi.

Un timp de o zi revarsă putere.
Un timp de o zi mă lasă a-Ţi sluji. 
Un timp de o zi mă scaldă-n smerenie,
Un timp de o zi mă fă a iubi. 


Un timp de un ceas în chipul de lut-
Un timp de un ceas să Îţi vezi frumuseţea.
Un timp de un ceas să reflecte în mine 
Un timp de un ceas, o, iubirea-Ţi divină. 


Doar azi, Isus, să Te bucuri de mine,
Doar azi să m-arunc cu avânt.
Doar azi, în fântâna umplută de Tine,
Doar azi, să mă-nfrupt din Cuvânt. 


Şi mâine, Tu, Doamne Isuse, 
Şi mâine un dor să-mi trezeşti.
Şi mâine să spun rugăciunea,
Şi mâine, Tu să -mplineşti. 


Şi azi, să trăiesc pentru Tine.
Şi azi, să umblu cu gândul la Cer. 
Şi azi să fiu amprenta Ta în lume. 
Şi azi, biruinţă îţi cer. 


Căci o zi şi un ceas şi astăzi şi mâine
La Tine înseamnă oricând. 
Şi-oricând a trăi, doar prin Tine
Doresc. Şi-oricând, e de-acum . 

Love story.

Este cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care am auzit-o. 

Am găsit-o din întâmplare în iarna anului trecut. 

Mi-a plăcut foarte mult şi am ascultat-o frecvent de atunci încoace. 

Dar într-una din zilele trecute am văzut-o în toată splendoarea ei şi mi-am dat seama că da, e cu adevărat zugravită dragostea adevarată şi ea închinată Creatorului ei. 

Ascult-o aici.

Momentul care o face diferită, apogeul este acesta: 

A nursing home 
At eighty-five 
And the doctor said it could be her last night 
And the nurse said Oh 
Should we tell him now 
Or should he wait until the morning to find out ?

But when they checked her room that night 
He was laying by her side 

Oh he was walking her HOME
And holding her hand 
Oh, the way she smiled when he said THIS IS NOT THE END
And just for a while they were eighteen 
And she was still more beautiful to him than anything 

HE WAS WALKING HER HOME!

Nu ştiu dacă poţi simţi încărcătura momentului. Dar îmi imaginez doar cum pentru ultima dată, a condus-o în prezenţa lui Dumnezeu. Sunt sigură că aveau obiceiul să stea amândoi în prezenţa Lui. Sunt sigură că el era capul ei şi capul lui era Cristos. Ce onoare mai mare? Decât să îţi conduci iubita inimii dincolo, să treacă din mâna ta în mâna Lui? 

Copleşitor. 

E un cântec, dar poate deveni o realitate. Nu numai pentru cei vârstnici, ci pentru toţi, indiferent de vârstă. Sunt sigură, de altfel, că pentru mulţi a şi fost. 

Nu găsesc un sfârşit al unei poveşti de dragoste mai frumos decât acesta.

Din mâna lui să treci direct în braţul Lui! 

Set de curăţenie

Trăgând cu urechea: 


Ea: Ne completăm unul pe altul. Tu ai găleata, eu am mopul. 
El:  Eu sunt Setul şi tu, Curăţenia. 


Într-adevăr, ce s-ar face unul fără celălalt? 

Curăţenia: Ce corect. Dacă tu nu ai fi, eu nu m-aş vedea. N-ar fi cine să mă pună în valoare. 
Setul: Dacă tu nu ai fi, aş fi inutil. La ce bun tot ce sunt dacă nu aş folosi la nimic? 
Curăţenia: Ai fi frumos, curat, mereu în stare bună. Dar ai sta într-un colţ privind şi aşteptând ca cineva să te observe şi pe tine. 
Setul: Şi tu ai fi invizibilă. Deşi toţi te-ar dori şi te-ar lăuda, te-ar promova... fără mine, mai greu cu tine. 


Dar unul cu celălat fac treabă împreună. El se poate pune în valoare, poate îndeplini scopurile pentru care a fost creat şi rolul lui. Deşi nu întotdeauna în perfectă stare, trăieşte şi aduce folos în jur. Ea, se vede. Când el îşi face treaba, ea străluceşte, împrăştie sănătate şi prospeţime. 


Unul fără celălalt...nu au importanţă. Dar împreună, în Mâna Celui care le pune în mişcare şi în fiinţă, sunt o binecuvântare! 

Into yesterday.

Izvoare de lumină şi ploi de curcubeu 
Ne-au încântat privirea şi ne-am gândit la El.
Concertul brotăcesc din lac- oglindă-n soare
Ne-a învăţat cântarea, când negru totul pare.


Natura întreagă Lui glorie-I aduce
Prin sunete, culoare, prin răcnete sau stare.
Cu lupii, urşii, lei; păunii laolaltă
Am lăudat pe Domnul, căci ţine viaţa toată!


Am zburat cu bucurie rest de păpădie 
Şi nu alte dorinţe ne-au mai cuprins, copile. 
Alături de noi un vis calcă pământul tare;
Un vis împlinit, şi nu dorinţă oarecare.


Amestec de culori, un mix de tăcere
Cu sunete sfinte ne-au fost mângăiere
Şi ruga-mpletită-ntre verde şi-albastru-
Dulce mireasma după-un weekend cam aspru. 


Căci timpi de dor şi- aproape sunt bine conturaţi,
Şi-n ritmuri felurite, dansăm împrospătaţi:
Culori de bucurie, de cântec şi de bine
Ne colorează viaţa, căci Mâna Lui ne ţine. 


27 aprilie 2010.
-din seria Personajul meu  de Poveste.

Primul contact.

Eliza şi Mihai, 2 ani şi 8 luni.


-Tu mai ai frăţiori?
-Nu, da' să nu zină chiar acum, să mai aştepte...


Deşi poate mai greuţă, dar dacă voi fi înconjurată de minunaţii ăştia de copii de acum încolo, va fi zilnic o încărcătură de energie, un izvor de entuziasm, dragoste şi puritate. 

Unul şi şase

Există o sacralitate a simţirilor inimii. Şi ştiu ceva despre asta. 


Am iubire ca un ocean de siguranţă. Pot să înot în ea fără teama de a fi atacată. 
Am iubire ca un fluviu de bunătate. Se revarsă mereu înspre tine fără teama de a fi respinsă. 
Am iubire ca o fântână de mister. Poţi să te adânceşti în ea fără teama de a te pierde. 
Am iubire ca un fulg de zăpadă etern. Poţi să îl ţii, curat, în mână, fără teama de a se topi în veacul acesta. 
Am iubire ca o stea. Străluceşte în palma lui Dumnezeu, fără teama de a se stinge vreodată. 
Am iubire ca un Cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu, fără teama de a se irosi vreodată. 


Mulţumesc pentru că în tot acest timp care începe cu şase şi chiar mereu înainte nu ai adus prejudicii sacralităţii simţirilor inimii mele, oricare ar fi fost ele şi oricare ar fi fost poziţia lor faţă de tine. 

Sacru şi profan

Există o sacralitate a simţirilor inimii. Nu ştii nimic despre asta? 


Sacralitate în sensul că ceea ce simte celălalt, oricine ar fi el pentru tine, trebuie respectat. Trebuie pus la loc de cinste. Pentru că simţirile vin chiar din centrul fiinţei omului- fie că se nasc, fie că aşa alegem să simţim. 
De câte ori ţi-ai simţit profanate propriile sentimente? Fie din cauză că cineva a râs de ele, fie că altcineva le-a dispreţuit, sau altcineva a intrat cu bocancii pe petalele de flori ce i le-ai aşternut înainte-i, spre întâmpinare...
Cât de tare doare să-ţi rănească cineva sentimentele?


De aceea ...[continua sa citesti articolul aici.] 

Mi-e doooor.

"ah. nici un rod nu mi'e destul  
il vreau si'n alte chipuri  
iubire-as vrea, pierzare, jar, 
cum voi simti odata moartea. "


- dorinta neistovita a artistului  de a cuprinde totul in experienta unica a iubirii- 


Primul vers subliniaza starea de dorinta a artistului a mai mult si mai mult din ceea ce se poate numi experienta iubirii. Rodurile despre care vorbeste pot fi de orice natura: emotionala poate, sau creativa. Fiind artist, nu se multumeste a primi dintr-o relatie de dragoste ceea ce s-ar multumi majoritatea oamenilor. Cu cat patrunde mai adanc sensuri si experiente sufletesti, cu atat se simte mai atras spre mai departe. E ca o dependenta de o substanta, cand, pentru a te simti implinit, ai nevoie de mai mult decat ultima oara; are nevoie de sensuri si experiente , sentimente si stari de fiecare data mai abstracte si mai greu de patruns, iar pana la urma, imposibil. Aceste fortari si presiuni sunt exprimate foarte bine in versul al treilea: "iubire-as vrea, pierzare, jar". Pierderea de sine, pentru a se regasi in iubire ajunge si ea neimplinitoare si urmeaza jarul: sacrificiul, arderea, daruirea de sine in mod intentionat. Daca inainte sinele palea din intamplare, prin pierdere , in jar il vedem mai adanc si mai maret, daruit in mod intentionat, cu toata durerea ce o implica. Ultimul vers arata apogeul dorit- a pierde, dar, totodata a cuprinde totul prin iubire, dar asemanata cu moartea. Numai moartea e sublima, numai ea e radicala, numai ea aduce transformari in mod complet. Asa s-ar dori pierdut si regasit in iubire, lucru care, ca si moartea, l-ar duce la un alt nivel al vietii, mai adanc, mai real chiar, mai supraomenesc. 




26 mai 2010, 10:30- 10:40 PM, pentru Doris


Eliza: m-am istovit aici scriind si nici macar nu ma doare 
Doris: da' nu ti'o placut sa scrii?
Eliza Stefu: ei nu 
Eliza Stefu: de aia m-am istovit
Eliza Stefu: eu nu ma istovesc in ceva ce nu imi face placere si nu imi aduce satisfactie
Eliza Stefu: ;)



Am pus-o aici asa cum a fost creata. Fara niciun fel de corectura, fara diacritice. Pentru ca am scris-o dintr-o suflare si asa o si postez.