Să fie tot Iubire

...pentru că de când Te am pe Tine, nu mai e vorba că nu pot să iubesc pe cineva, ci totul se rezumă la dacă aleg să iubesc, sau nu. Căci dacă aleg, pot, căci nu iubesc de la mine, ci de la Tine. Iubesc din Tine, iubesc cu Tine, iubesc pentru Tine, căci Tu, da, eşti Iubirea mea supremă. Şi prin Tine pot, oriunde mă uit, să iubesc. Tot ce ating, să iubesc. Tot ce vorbesc, să îi facă să se simtă iubiţi. Tot ce aud să fie filtrat şi să capete valoare, prin Iubire. Tot ce miros, tot ce inspir, tot ce expir, să fie tot Iubire!

...pentru că prin Tine, Isus, pot!

Ado

Mă gândeam la el, fratele meu. Mai mic. Dar acum mai mare, de câţiva ani încoace.

Primul omuleţ de care m-am simţit responsabilă, pe vremuri. Încă mă mai simt, dar în alte feluri:) Primul de care am avut grijă, de care m-am bucurat că ni s-a alaturat (deşi nu îmi mai amintesc). Primul cu care am concurat şi mi-am dezvoltat spiritul de competiţie. Tot atunci poate am învăţat să nu mai lupt, că oricum altul primeşte premiul, chiar daca eu câştig :D Primul pentru care, deci, m-am sacrificat. Primul pe care l-am salvat de la moarte, de la înec. :) Primul şi care mi-a zis "babo", cu prea mult înainte de vreme:)) Şi parcă văd că la momentul când ar fi potrivit să îmi spună aşa, îmi va zice sau sau , cu dinţii tremurând şi ai lui în gură:))

La multe e primul în viaţa mea de soră mai mare cu doi ani. La viaţa mea binecuvântată prin el.

Mă gândeam odată la toate astea, pornind de la ideea: Nu o să fiu geloasă pe viitoarea lui aleasă. Nu o să simt că pierd nimic, pentru că niciodată nu voi pierde din el ce e mai important şi pentru că mereu voi avea acele lucruri de la el şi din el de care am nevoie, în calitatea mea de soră mai mare:) Suntem două rezultate diferite ale aceluiaşi material plămădit, aceeaşi calitate, frământată în cantităţi diferite. Ne asemănăm calitativ, dar suntem net diferiţi din punctul de vedere al cantităţilor: el are mai mult umor şi spirit ironic, eu mai puţin; el are mai multe mecansime abstracte dezvoltate înspre ştiinţele exacte, eu , aceleaşi abstracte, aprofundate şi înţelese în câmpul artei. El are mult spirit flegmatic şi coleric; eu, flegmatic amestecat cu melancolic.

Nu mi-e teamă de ce are să vie pentru el, pentru că îl cunosc şi am încredere în ceea ce poate face Dumnezeu prin mintea, inima şi dedicarea lui. Îi cunosc şi dedicarea, îi cunosc şi gândirea şi îi cunosc şi Dumnezeul. Împreună, ei doi, o să facă lucruri mari!

Şi, încheind cu repetiţia unei idei, la vremea hotărâtă, voi binecuvânta pe aceea care va fi mult pentru el şi îl voi binecuvânta pe el pentru că niciodată nu va pierde părţi pe care le are din mine. Şi, da, nu voi pierde nimic, doar voi avea de câştigat: o nouă lume, prin a ei şi-a lor creată; o nouă insulă de explorat şi de lăudat pe Domnul pentru ale ei minunăţii şi lucruri frumoase şi valoroase; o nouă minte, un nou suflet. Şi acestea- toate-ale ei, şi ale lor.

N.B.: Nu-i vremea să am idei din astea, dar le scriu, pentru că mă gândesc la ele şi vreau să îmi fie pietre de aducere-aminte peste timpuri, când va veni vremea :)

Deocamdată, nu pot decât să zic slavă Domnului si mulţumesc mami şi tati pentru iubitul meu frate (iubit de noi , dar şi de alte câteva mulţimi- de ei şi ele:P). Domnul să Îşi ducă la îndeplinire prin tine şi cu tine tot ce are în plan, tot ce e scris. Toate dorinţele care coincid cu ale Lui vor fi împlinite şi tot ce-i în tine după Chipul şi asemănarea Lui va creşte, va da rod, iar restul- spini şi pălămidă, vor fi arse-n încercări, distruse-n suferinţe şi aruncate şi uitate pentru totdeauna.

Te iubesc!

Praf ce nu sunt.

Dacă nu avem în noi ceea ce este deasupra noastră, vom ajunge în curând să cedăm la ceea ce este împrejurul nostru.

În traducere : Fără ajutor divin, sunt praf.

Este un adevăr; nu o lamentare, nu regret, nu strigăt de ajutor şi nici seniment/stare egoist/ă.

Este adevărul. Nu pentru mine, nu pentru o anumită categorie de oameni: e un adevăr general valabil, obiectiv, absolut; fie că îţi dai seama de acest lucru, fie că nu, asta este.

Fără ajutor divin, sunt praf.

Fără Mâna care mă ridică, fără Glasul care mă provoacă spre înălţimi, fără Inima care bate împreună cu a mea, fără Gândul care mă inspiră la trăire sub greutatea de slavă a veşniciei, sunt praf- purtat de vânt în toate zările, călcat în picioare, fără drepturi sau îndatoriri, fără valoare.

Praf care face numai rău, se lasă- fără să se poată opune în vreun fel, pentru că nu stă în construcţia lui să se opună- purtat de vânt şi haos în toate părţile, provocând neplăceri în ochii altora; se lasă umplut şi amestecat de apă şi devine noroi...praf fără puterea de autocontrol şi responsabilitate asupra propriei fiiri-căci nu-i pot spune viaţă, nici chiar existenţă. Zadarnic, răufăcător şi enervant.

Ăsta-i omul fără Dumnezeu, fără gaura din el umplută cu Cel ce a creat-o.

Ăştia suntem. Poate te împotriveşti sau priveşti cu ochi întrebători gândul meu şi concluzia. Dar nu poţi face nimic pentru a schimba acest adevăr.

Poţi doar să ai grijă să te regăseşti în prima parte a citatului de la început: să ai în tine ceea ce este deasupra ta: şi ca spaţiu, şi ca valoare, şi ca autoritate supremă, Dumnezeu este deasupra ta. Şi dacă nu Îl ai pe El în tine, toate puterile şi forţele celelalte- oameni, circumstanţe, sentimente, propria ta personalitate şi construcţie psihică, evenimente zilnice sau globale- se vor juca cu tine după bunul plac al vrăjmaşului, asemenea vântului şi apei cu praful, neputinciosul praf.

Acesta- i gândul meu de azi noapte.

E o alegere pe care o am de făcut în fiecare zi: aleg să mă las controlată azi de Mâna care mişcă sau ţine pe loc Universul sau aleg să fiu la cheremul propriului Eu, al altora şi să fiu jucăria unei vieţi haotice, fără a lăsa controlul Celui care este în stare să îl deţină?

Închei cu un citat care ieri mi-a atras atenţia, din Viktor Frankl, psihiatru vienez al secolului al XX-lea:

Omului îi poate fi luat totul, dar nu şi ultima dintre libertăţile omeneşti: aceea de a-şi alege atitudinea într-un anumit set de circumstanţe, de a-şi alege propriul fel de a fi.